Elena Năstăsoiu – Istoria trăită, predată și dăruită mai departe

Elena Năstăsoiu – Istoria trăită, predată și dăruită mai departe

În noul episod al podcastului „De La Fapte La Vorbe”, avem bucuria de a o avea alături pe doamna Elena Năstăsoiu, profesor de istorie la Colegiul Național „B.P. Hasdeu” din Buzău – un nume de referință în educație, implicare civică și promovarea valorilor românești.

Absolventă a Facultății de Istorie a Universității din București, dar și a Facultății de Drept, cu un master în Istoria Comunismului, doamna Năstăsoiu este formator, consilier de dezvoltare personală și expert în management educațional. Cu o viziune modernă și un devotament autentic pentru formarea tinerilor, a reprezentat România la Conferința Internațională de Management Educațional – Dubai, noiembrie 2020, unde a vorbit despre perspectivele educației la nivel global.

Printre numeroasele sale inițiative, se remarcă proiectele educaționale cu impact internațional:

  • „Basarabia – pământ românesc”, redenumit ulterior „Fratele meu de peste Prut” – un proiect început în 2009 și continuat până astăzi, prin care s-au donat peste 20.000 de volume comunităților școlare din raionul Soroca, Republica Moldova.

  • „Coreea de Nord – Pseudo-drepturile unei națiuni dictate”, un demers educațional și civic de excepție, care a adus în fața elevilor și publicului românesc personalități internaționale precum Grigore Scărlătoiu, Director Executiv al Comitetului pentru Drepturile Omului în Coreea de Nord (Washington, SUA), și Shin Dong-Hyuk, singurul om care a reușit să evadeze din lagărul 14 din Coreea de Nord.

Despre doamna profesor Elena Năstăsoiu vorbesc, cel mai bine, elevii săi. Ei spun așa:

Când întâlnești oameni care fac totul cu inimă, îi poți simți. Dumneaei e dovada că implicarea, dragul de copii și pasiunea pentru bine pot schimba totul”!

Argumentele, în De La Fapte La Vorbe, pe 29 octombrie, de la ora 18.00. Un episod despre educație, empatie și puterea exemplului.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *